Intră acum și în grupul de
Localitatea suceveană Cornu Luncii este un exemplu de solidaritate bucovineană, susţine preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care s-a aflat miercuri într-o vizită de lucru în această comună pentru a vedea cum decurge reconstrucţia celor şase gospodării transformate în scrum, în urma unui puternic incendiu care a avut loc la finele lunii august.
„Trebuie să apreciem efortul uriaş depus de oamenii din comună şi vreau să le mulţumesc pentru că au fost alături de aceşti oameni loviţi de necaz în urmă cu două luni de zile. Un aport important l-a avut şi Biserica şi Consiliul Judeţean care a ajutat cele şase familii cu materiale de construcţie pentru ca acum acestea să se poată muta în case noi înainte de căderea primei ninsori”, a declarat şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur.
În urma efortului susţinut, toate gospodăriile se află în momentul de faţă „la roşu” pe lângă casele de locuit fiind ridicate şi celelalte anexe gospodăreşti, fiind vorba în principal de adăposturile pentru animale.
„Este un model de solidaritate, ceea ce ne caracterizează aici în Bucovina”, a conchis Gheorghe Flutur, amintind că gesturi asemănătoare au fost înregistrate şi în alte localităţi din judeţul Suceava după inundaţiile înregistrate în anul 2010.
Reamintim că în urmă cu circa două luni de zile, în localitatea Cornu Luncii a avut loc un puternic incendiu în urma căruia au ars nu mai puţin de şase gospodării, la intervenţia deosebit de dificilă a pompierilor suceveni participând şi două echipaje ungare care se aflau în trecere prin judeţul nostru.
Intră acum și în grupul de