Intră acum și în grupul de
Şansele ca Guvernul să asigure achitarea datoriilor la lucrările executate deja la pârtia de schi de pe Masivul Rarău sunt reduse, susţine primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, arătând că împreună cu consilierii locali urmează să fie găsită o soluţie, astfel încât anul viitor, să fie achitate datoriile către firmele care au executat deja lucrările.
Potrivit edilului-şef câmpulungean, prin valorificarea masei lemnoase exploatate de pe cele aproape 4000 de hectare de pădure ale municipiului, Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc ar putea achita datoriile de peste 6 milioane de lei către firmele care au efectuat lucrări la pârtia de schi de pe Rarău. „A existat o propunere a majorităţii consilierilor locali ca din exploatarea în regim silvic a pădurii aparţinând municipalităţii să putem achita aceste datorii”, a spus Negură, care a menţionat că va trebui ca această propunere să fie concretizată printr-un proiect de hotărâre care apoi să fie adoptat în Consiliul Local.
El a explicat că într-o asemenea situaţie, Primăria va organiza o licitaţie publică pentru exploatarea în regim silvic, conform amenajamentelor, a pădurii, iar câştigătorul licitaţiei să achite, în avans, contravaloarea care să acopere datoria către firmele ce au executat lucrările la pârtie. „Oricum, noi organizăm periodic licitaţii publice pentru exploatarea masei lemnoase în regim silvic, conform amenajamentului silvic aprobat”, a spus primarul.
Negură a mai spus că a încercat să convingă firmele care au efectuat lucrările la pârtie să accepte o eşalonare pe mai mulţi ani, dar nu au acceptat. „Sunt obligat prin legea finanţelor publice ca la construirea bugetului pe 2014 să fie inclus, la primul punct, achitarea integrală a acestor datorii”, a adăugat primarul. El a subliniat că municipiul nu poate accesa un împrumut pentru plata datoriilor întrucât gradul de îndatorare depăşeşte 80 la sută.
Negură a mai arătat că a discutat cu preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, pentru ca municipiul să fie sprijinit cu suma de 330.000 de lei pentru a reuşi să achite în noiembrie şi decembrie o parte din datorie care acum se ridică la 6,3 milioane de lei. „Din ianuarie urmează să ne descurcăm singuri. La nivel guvernamental nu e nicio şansă să primi fonduri în bugetul pentru anul 2014. După ce plătim datoria vom găsi soluţii să atragem resurse pentru a continua lucrările, cel mai probabil în regim de parteneriat public-privat”, a spus Negură.
Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc a înregistrat arierate de 7,1 milioane de lei după ce, în urma unui control al Curţii de Conturi, municipalitatea a fost obligată să includă facturile nedecontate către firmele care au executat lucrările la pârtia de schi în contabilitatea proprie, deşi programul „Schi în România” prevedea că acestea sunt de competenţa ministerului.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a declarat că lucrările de execuţie la pârtia de la Câmpulung Moldovenesc sunt făcute printr-un program guvernamental, iar până anul trecut decontările erau făcute de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a decontat lucrări de zece milioane de euro. El a arătat că lucrări executate anul trecut până în luna octombrie nu au mai fost decontate de ministerul de resort, deşi guvernanţii au promis că vor fi finanţate în vederea finalizării, pârtiile de schi care au un grad de execuţie de 80 la sută, cum este şi cazul pârtiei din Câmpulung Moldovenesc.
Lucrările la pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc ar fi trebuit finalizate la sfârşitul anului trecut, dar au fost sistate din lipsa finanţării.
Intră acum și în grupul de