Marius Niculae, noul căpitan al lui Dinamo (Fotbal, Liga 1)


Intră acum și în grupul de

Dinamoviştii nu au rămas fără căpitan după accidentarea oribilă a portarului Bogdan Lobonţ. Banderola, purtată până acum de portarul echipei naţionale, va trece pe braţul atacantului Marius Niculae, cel care a înscris trei goluri şi a apărat poarta “câinilor” zece minute în ultimul meci de campionat. Cel supranumit “Săgeată” a obţinut dreptul de a-şi conduce echipa şi din cauza accidentării colegului său, Gabi Tamaş, care ar fi putut la fel de bine să fie căpitan.

Revenit în vara anului trecut la Dinamo, Marius Niculae a reuşit să se facă imediat plăcut printre jucătorii din lotul actual al “câinilor”. Şi-a apărat colegii în faţa conducerii, s-a integrat bine în grup şi, mai mult, a început să marcheze pe bandă rulantă de când a început returul campionatului, reuşit până acum şapte goluri în al doilea act al acestui sezon de Liga 1. Dăruirea pe care a arătat-o şi la ultimul meci, când s-a oferit să apere poarta lui Dinamo după ce Lobonţ a ieşit accidentat, l-a convins pe tehnicianul Mircea Rednic că îi poate acorda responsabilităţi importante. Drept urmare, “Săgeată” va fi căpitan la meciul de pe malul Mării Negre cu Farul Constanţa.

“Marius Niculae va fi căpitan în locul lui Lobonţ. Lobby e cel mai bun portar din România, poate din Europa. Tamaş are o uşoară accidentare la gleznă şi am decis să nu riscăm, pentru că avem meciuri foarte grele şi prefer ca jucătorii să fie sută la sută apţi”, a declarat Rednic pentru GspTV.

Va fi FC Argeş retrogradată?

Suporterii echipei FC Argeş au toate motivele să se teamă că formaţia pe care o susţin va retrograda în Liga a II-a ca urmare a scandalului care a dus deja la arestarea lui Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Marcel Lică, Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu. Soarta clubului se va judeca, astfel, de către instanţele sportive şi deciziile luate de Tribunalul din Argeş nu vor avea nicio influenţă în acest caz.
Comisia de Disciplină a început deja procedurile pregătitoare pentru a putea să judece şi să ia măsuri pe linie sportivă, dacă se impune, împotriva echipei FC Argeş. Piteştenii sunt acuzaţi că au beneficiat de arbitraje favorabile în acest sezon de campionat, după ce patronul formaţiei, Cornel Penescu, a dat mită preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, observatorului FRF Marcel Lică şi mai multor arbitri. Comisia a cerut deja DNA Piteşti să îi trimită dosarul pentru a folosi probele în luarea deciziei.

Tribunalul Argeş a dispus, până acum, arestarea preventină a lui Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă, Cristian Libertatu, Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, Marcel Lică, în timp ce Tiberiu Lajos şi Aurelian Bogaciu au fost audiaţi de DNA şi se vor mai întoarce pentru a vorbi despre meciurile pe care le-au arbitrat.

Steliştii Lăcătuş, Lovin şi Cernea, suspendaţi

În şedinţa de joi, Comisia de Disciplină a FRF a mai decis şi suspendarea pentru o etapă a antrenorului Stelei, Marius Lăcătuş, după ce acesta a fost trimis în tribune la meciul din etapa trecută dintre Steaua şi CFR Cluj, încheiat cu scorul de 1-1. “Fiara” va urmări din tribune partida pe care Steaua o va juca în deplasare, cu CS Otopeni. Comisia de Disciplină l-a suspendat şi pe mijlocaşul Florin Lovin pentru două meciuri, după ce acesta a primit direct cartonaşul roşu în acelaşi meci, fiind trimis la cabine de arbitrul Teo Crăciunescu. Fotbalistul va trebui să plătească şi o amendă de 3.000 de lei, în timp ce antrenorul său va plăti 780 de lei penalizare.
Steliştii au rămas pentru două etape şi fără portarul de rezervă, după ce Cornel Cernea, căci despre el este vorba, l-a înjurat pe arbitrul Crăciunescu la finalul partidei. Zapata poate fi sigur, în aceste condiţii, de locul în prima echipă a Stelei în următoarele două etape.


Intră acum și în grupul de