Aproape 400 de elevi suceveni au fost premiați de Consiliul Județean Suceava. Gheorghe Flutur: De la an la an se observă o creștere a performanțelor obținute la olimpiade. La Suceava se face școală bună, Suceava are resursă umană foarte bună atât la nivelul elevilor cât și a profesorilor


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava prin președintele Gheorghe Flutur a premiat, miercuri, performanța din învățământul sucevean preuniversitar.

Gheorghe Flutur a remarcat faptul că anul acesta s-a înregistrat un adevărat record în ceea ce privește numărul elevilor câștigători la fazele județene naționale și internaționale la diverse discipline, la olimpiade pe diverse domenii.

 „Vorbim de nu mai puțin de 386 de elevi suceveni care au fost premiați la aceste olimpiade. Au fost două premii internaționale, respectiv premiul II la olimpiada de astronomie și astrofizică pentru elevul David Palaghianu de la Colegiul Național Ștefan cel Mare Suceava și premiul III la olimpiada de științe pentru juniori biologie fizică chimie, obținut de eleva Sabrina Giulia Macoveiciuc, tot de la Colegiul Național Ștefan cel Mare Suceava”, a precizat Gheorghe Flutur.

 În cadrul evenimentului festiv au mai fost premiați 96 de elevi cu rezultate la olimpiadele naționale și 261 elevi la olimpiadele județene.

De asemenea, au fost premiate echipe sportive din județ, pentru premiul I obținut la Olimpiada Națională a Sportului Școlar la disciplina mini-handbal de Școala Gimnazială Ion Creangă Suceava, și la handbal băieți de Liceul cu Program Sportiv, premiul III pentru echipa de rugby mixt clasele 1-4 de la Școala Gimnazială Bogdan Vodă Câmpulung Moldovenesc și pentru echipa de fotbal băieți de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.

„Este de remarcat faptul de la an la an se observă o creștere a performanțelor obținute la olimpiade, respectiv de la 359 de elevi suceveni în 2023, la 386 în 2024, dar și la numărul profesorilor îndrumători, de la 23 la 47. De asemenea, a crescut numărul de premii la faza națională de la 73 la 96 de elevi. Învățământul sucevean este pe drum bun, merită felicitări, atât elevii cât și profesorii și părinții”, a spus Gheorghe Flutur.

El a subliniat în încheiere că administrația publică locală și județeană au motive în plus să investească în învățământ și a arătat că în ultimul timp în județul Suceava sunt investiții de peste 100 milioane de euro în dotarea și repararea școlilor.

 „La Suceava se face școală bună, Suceava are resursă umană foarte bună atât la nivelul elevilor cât și a profesorilor”, a încheiat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de