Primăria Suceava vrea majorarea la 5 lei/km a tarifului de distanță maximal pentru transportul în regim de taxi


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local al Municipiului Suceava urmează să adopte, vineri, o serie de modificări și completări la Hotărârea nr. 66/2008 privind reglementarea transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi. Aceste schimbări urmează să fie supuse aprobării pentru a reflecta cerințele actuale ale transportatorilor în regim taxi.

Astfel, conform noilor reglementări, Articolul 4 alin. (1) a fost modificat și va avea următorul cuprins: „Tariful de distanță maximal pentru transportul în regim de taxi este de 5 lei/km (TVA inclus)”, iar de asemenea, Articolul 4 alin. (1) a fost completat prin introducerea a două noi alineate, alin. (11) și (12), cu următorul cuprins: „Tariful de distanță maximal pentru transportul urban în regim de taxi este de 3,5 lei/km (TVA inclus). Tariful de distanță maximal pentru transportul extraurban (respectiv către și dinspre aeroport) în regim de taxi este de 5 lei/km (TVA inclus).”

Potrivit inițiatorilor proiectului de hotărâre, primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi, Asociația Națională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi – Filiala Suceava a solicitat majorarea tarifului maximal la valoarea de 5 lei/km pentru transportul extraurban, argumentând că distanțele dintre Suceava și localitățile limitrofe sunt considerabile.

Aceștia susțin că transportatorii trebuie să se întoarcă fără clienți după cursele extraurbane, ceea ce crește costurile de combustibil și afectează rentabilitatea serviciului.

În schimb, în municipiul Suceava, taxiurile beneficiază de stații de așteptare amplasate în toate cartierele, facilitând preluarea rapidă a clienților și reducând astfel costurile de operare.


Intră acum și în grupul de