Sportivii CS HE PAI Suceava obțin rezultate remarcabile la Campionatul Național de Qwan Ki Do


Intră acum și în grupul de

În perioada 26-27 mai 2024, la Bacău, s-a desfășurat Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru sportivi cu vârste de peste 16 ani, incluzând categoriile de juniori I, seniori și veterani. Competiția a inclus probe diverse precum Tao Quyen individual, Thao Quyen sincron, Song Luyen (luptă regizată) și Giao Dau (luptă competițională), cu participarea a peste 200 de sportivi din întreaga țară.

Clubul Sportiv HE PAI Suceava a fost reprezentat de 25 de sportivi cu vârste cuprinse între 16 și 47 de ani, dintre care 16 au concurat la categoria Grade și 9 la categoria de Centuri Negre. De asemenea, cinci arbitri din cadrul clubului au contribuit la buna desfășurare a competiției.

Performanțele sportivilor de la HE PAI Suceava au fost remarcabile, aceștia obținând un total de 22 de medalii: 10 la categoria Grade și 12 la Centuri Negre. Dintre aceste medalii, 6 au fost pentru locul I, 7 pentru locul II și 9 pentru locul III.

„Rezultatele sunt foarte bune, toți cei care au participat s-au prezentat onorabil, demonstrând un înalt nivel de pregătire tehnică, fizică și tactică. A fost o concurență acerbă, cu execuții spectaculoase atât la probele tehnice cât și la cele de luptă. Suntem bucuroși că reușim an de an să confirmăm prin rezultate pregătirea constantă care se realizează la nivelul clubului nostru”, a declarat Ovidiu Zegrea, președintele CS HE PAI Suceava și posesor al centurii negre 4 Dang.

Competiția a fost marcată de o atmosferă plină de fair play și susținere, sportivii consacrați, multiplii campioni naționali și internaționali, încurajându-și colegii mai tineri și împărtășindu-le din experiența lor. Publicul a creat o atmosferă frumoasă, dominată de aplauze, aprecieri și încurajări.

Pe parcursul celor două zile de concurs, participanții au avut onoarea de a fi în prezența maestrului Gouandjika Fidele, cel care a pus bazele Qwan Ki Do-ului în România. Maestrul Fidele a evidențiat contribuția românilor la răspândirea acestei arte marțiale la nivel mondial și a exprimat gânduri de atașament față de România, țara în care și-a desăvârșit studiile universitare și a inițiat numeroși studenți în arta Qwan Ki Do-ului.

„Mulțumim tuturor celor care ne sunt aproape și ne acordă încrederea și susținerea lor. Felicitări tuturor participanților și mulțumiri celor implicați în organizarea acestui eveniment, conducerii Federației Române de Qwan Ki Do și Clubului Bao din Bacău!”, a adăugat Ovidiu Zegrea.


Intră acum și în grupul de