Marian Andronache: Am cel mai amplu program de dezvoltare a municipiului Suceava și voi eficientiza activitatea primăriei din prima zi


Intră acum și în grupul de

Candidatul Dreptei Unite la funcția de primar al Sucevei, Marian Andronache, a spus că îi îndeamnă pe suceveni să-l voteze pentru că are cel mai amplu program de dezvoltare a municipiului Suceava.

Între propunerile lui Andronache sunt asflatarea tuturor străzilor de pământ, fluidizarea traficului, înființarea centrelor medicale de permanență pe cartiere sau construirea unui spital municipal.

El a adăugat că are experiență managerială și administrativă de peste 20 de ani știe cum să eficientizeze primăria și o va face din prima zi.

Marian Andronache a mai spus că știe provocările sucevenilor, iar împreună cu echipa sa știe cum să fie rezolvate.

Mai mult, el subliniază că spre deosebire de contracandidații săi nu are dosare penale.

„Împreună putem obține Suceava pe care ne-o dorim”, a mai spus Andronache.

Totodată, el a transmis că garantează că dacă nu duce la bun sfârșit proiectele promise nu va mai candida pentru al doilea mandat.

„Mă pun în locul tău, ca sucevean, și înțeleg cât de dificil este să discerni între promisiuni făcute din interese personale ascunse și promisiuni oneste, luate pentru binele tău. În acest haos politic, care nu mai inspiră încredere, eu îți ofer o GARANȚIE: Dacă îmi acorzi votul tău pe 9 iunie și câștig alegerile, iar în primul mandat nu îți asigur aceeași transparență ca acum și nu duc la bun sfârșit proiectele pe care ți le-am propus, nu voi mai candida pentru un al doilea mandat.

Te invit să afli mai multe despre mine pe marianandronache.ro și să iei cea mai bună decizie pentru tine, familia ta și viitorul tău!”, a transmis Marian Andronache.

https://drive.google.com/file/d/1iGPqGpnPoJC1sjvKxkx8aWMHJKWItW9b/view?usp=sharing

Comandat de PMP (parte a alianței electorale „Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei”) Suceava, cod unic de identificare mandatar: 21240022


Intră acum și în grupul de