Deputatul Bogdan Gheorghiu: Campania PNL la nivel național a început și se încheie la Suceava. O încheiere circulară a campaniei electorale îl aduce pe Nicolae Ciucă, din nou în Bucovina, în Țara Dornelor, alături de Gheorghe Flutur și organizațiile liberale din zona Vatra Dornei.


Intră acum și în grupul de


Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu spune că organizația liberală suceveană este una care inspiră la nivel national prin modul în care face administrație și că din acest motiv liderul liberal Nicolae Ciucă a început și a încheiat campania electorală la Suceava.

„Acest lucru este o dovadă că Suceava, sub administrația liberală, contează la nivel național, iar anul 2024 va fi anul liberalismului în Moldova”, susține deputatul.

El arată că „ o încheiere circulară a campaniei electorale îl aduce pe Nicolae Ciucă, din nou în Bucovina, în Țara Dornelor, alături de Gheorghe Flutur și organizațiile liberale din zona Vatra Dornei.”

„Dacă pe 10 mai, noi, sucevenii, l-am primit la noi acasă pe Nicolae Ciucă să dea startul campaniei electorale, la un eveniment de amploare națională, astăzi vedem sfârșitul acestei perioade intense, care se încheie în mod simetric cu vizita președintelui PNL la Suceava. Acest lucru se datorează respectului pe care acesta îl poartă Bucovinei și în virtutea relației speciale și a parteneriatului du cursă lungă care îi leagă pe Gheorghe Flutur și Nicolae Ciucă”, a spus Gheorghiu.

Potrivit deputatului, după ce se risipesc toate emoțiile acestei campanii, rămân realizările, recunoașterea, respectul și onoarea celor care vin în fața sucevenilor să le ceară încrederea.

„PNL vine în fiecare localitate cu oameni vrednici, începând cu Gheorghe Flutur, care demonstrează în repetate rânduri că realizările lui au depășit granițele județului și sunt recunoscute la nivelul cel mai înalt.

Toate sondajele și fiecare dintre întâlnirile pe care le-am avut cu oamenii în această perioadă confirmă faptul că, după 9 iunie, administrația liberală va fi extrem de bine reprezentată la Suceava. Dacă până acum ceva vreme, județul nostru era o insulă liberală pe harta Moldovei, modelul de dezvoltare implementat de Gheorghe Flutur și echipa sa a inspirat, prin rezultate de necontestat, întreaga regiune să aibă încredere în administrația liberal”, a concluzionat Gheorghiu.

Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015


Intră acum și în grupul de