Peste 150 de elevi din județele Suceava, Bacău, Iași și  Bistrița Năsăud au participat la Bogdănești la Concursul interjudețean de matematică „Acolada”


Intră acum și în grupul de

Sâmbăta, 1 iunie 2024, de ziua copilului, s-a desfășurat, la Școala Gimnazială din Bogdănești, în parteneriat cu Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, ediția a XVII-a a concursului, interjudețean de matematică, „Acolada”, adresat elevilor din mediul rural, de la clasele IV-VIII. Au participat, 154 de elevi, din 23 de localități, din județele Suceava, Bacău și Bistrița-Năsăud (din mediul rural)  și trei elevi, în afara concursului, din orașele, Fălticeni, Suceava și Iași.

Deschiderea concursului a avut loc, ca și premierea, pe terenul de sport al școlii. Dintre personalitățile, care au participat la deschidere, au luat cuvântul: domnul lector universitar doctor Cristian Văideanu de la Facultatea de Matematică a Universității „Al.I.Cuza”, din Iași, președintele concursului, domnul profesor inginer doctor Ilie Muscă, decan al Facultății de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, invitat de onoare, Dan Popescu, director al Colegiului „Ștefan cel Mare” din Suceava, președintele Comisiei de Evaluare și domnul Cristian Sopon primarul comunei. Din partea conducerii școlii a vorbit consilierul educativ al școlii, profesor Gabriela Tomegea.

Elevii au avut de rezolvat, în 2,30 ore, subiecte propuse de un colectiv de profesori de matematică, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, format din Dan Popescu, Cristian Amorăriței, Mara Moroșan, Raluca Alexa și  Adrian Vieriu de la Şcoala Gimnazială Nr.3 Suceava. Un grup de 14 elevi de la Colegiul Naţional „Ştefan Cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava și Colegiul Naţional „Nicu Gane”, Fălticeni, îmbrăcați în ținutele office ale colegiilor lor, au asigurat supravegherea în sălile de concurs.  S-au obținut trei punctaje maxime, de 40 de puncte și altele apropiate de ele, ceea ce dovedește buna pregătire de performanță a elevilor din mediul rural.

 La intrarea în sălile de concurs concurenții au găsit pe bănci, agende, blocnotesuri și pixuri personalizate oferite  de Primăria  Bogdănești   și pixuri oferite de domnul decan Ilie Muscă.

Comisia de evaluare a lucrărilor a fost formată din următoarele cadre didactice:

Lect.univ.dr. Marius Marchitan , Facultatea de Științe ale Educației, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava

Profesor Dan Popescu, Director, Colegiul Naţional „Ştefan Cel Mare” Suceava

Profesor Adrian Vieriu, Şcoala Gimnazială Nr.3 Suceava

Profesor Claudia Marchitan,  Şcoala Gimnazială Nr.3 Suceava

Profesor Dănuț Aramă, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași

Profesor Vladimir Cristian Cerbu, Colegiul Militar„Ştefan Cel Mare” Câmpulung Moldovenesc

Profesor Vasile Stoica, Colegiul Național„Ferdinand I”, Bacău

Profesor Cristian Lazăr, Colegiul Național Iași, Redactor La Gazeta Matematică

Profesor Adrian Ţipău, Şcoala „Ion Irimescu” Fălticeni

Profesor Cătălina Știrbu, Şcoala „Al.I.Cuza” Fălticeni.

Un alt invitat important a fost domnul profesor Artur Bălăucă, renumit autor de culegeri și manuale de matematică, care a pregătit, cu rezultate excepționale, zeci de elevi de performanță din gimnaziu.

Masa de prânz pentru toți concurenții, însoțitorii acestora, supraveghetorii, membrii comisiilor și invitați, peste 200 de persoane, a fost servită gratuit, la trapeza bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Bogdănești.

Sponsorul  principal al concursului a fost, și de data aceasta Corporația „DEDEMAN”. Au mai sprijinit la realizarea acestei ediții, pe lângă sponsorii despre care am amintit mai sus, Societatea de Științe Matematice din România, cu 90 de medalii și cu reviste „Gazeta Matematică pentru toți concurenții, prin domnul președinte al societății, prof. univ.dr. Radu Gologan, Editura „Taida”, din Iași, cu cărți pentru toți concurenții, Cristian Sopon, primarul comunei, și Daniel Tomegea, om de afaceri, cu sume de bani. Punctajul maxim a mai fost realizat de elevii de clasa a VII-a: Filip Utale, din Iaslovăț și Budianu Alexandra din Mălini. Acești elevi , pe lângă premiul I au primit și marele premiu al concursului.

Pe clase premianții sunt următorii:

Clasa a IV-a

Premiul I și medalie de aur, Guriță Octavian, Liceul Tehnologic „ Mihai Eminescu” Dumbrăveni

Premiul al II-lea și medalie de aur, Derevlean Mihaela, Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim’’ Marginea

Premiul al III-lea și medalie de aur, Rotari Bianca-Maria, Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim’’ Marginea

Clasa a V-a

Premiul I și medalie de aur, Pavel Andreea, Școala Gimnazială Bogdănești

Premiul al II-lea și medalie de aur, Costîn Victor, Școala Gimnazială  Râșca

Premiul al III-lea și medalie de argint, Bodnarașec Anastasia, Școala Gimnazială  Ipotești

Clasa a VI-a

Premiul I și medalie de aur, Batrînu Amelia Florina, Scoala Gimnaziala „Luca Arbure”, Arbore

Premiul al II-lea și medalie de aur, Nițu Alexandru, Școala Gimnazială  Râșca

Premiul al III-lea și medalie de aur, Robu Ana Felicia, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana

Tot la clasa a VI-a elevul Aramă Andrei de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași a primit un premiu special și medalie de aur.

Clasa a VII-a

Premiul I, marele premiu și medalie de aur, Budianu Alexandra, Școala Gimnazială „Nicolae Labiș”, Mălini

Premiul I, marele premiu și medalie de aur, Utale Filip, Școala Gimnazială Nr 1, Iaslovăț

Premiul al II-lea și medalie de argint, Ichim Lavinia, Școala Gimnazială „Ioan Băncescu”, Adâncata

Premiul al III-lea și medalie de argint, Budău Daria Rebeca, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, (județul Bacău).

Clasa a VIII-a

Premiul I, marele premiu și medalie de aur, Vîntu Irina Scoala Gimnaziala „Luca Arbure”, Arbore, elevă distinsă și cu premiul special oferit de Claudia Marchitan și Dan Popescu, secretarul și președintele Filialei Suceava a Societății de Științe Matematice din România

Premiul al II-lea și medalie de aur, Lupaștean Barfă Filip, Școala Gimnazială Milișăuți

Premiul al III-lea și medalie de aur, Mihalescul Gabriel Valentin, Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim’’ Marginea

 Din cele 16 premii oferite primilor clasați, din mediul rural, 15 le-au primit elevii din județul Suceava, cei care nu au specificat județul. În total s-au acordat 90 de premii și mențiuni și tot atâtea medalii de aur, argint și bronz, fiind mulți elevi cu punctaje egale, elevii suceveni primind 86. Pentru calitatea organizării concursului, Filiala Suceava a Societății de Științe Matematice din România a acordat inițiatorului competiției, profesorul Vasile Solcanu, Diploma de Excelență.

Organizatorii consideră că și această ediție a concursului, ca și toate celelalte 16, a fost realizată cu multă dăruire și cu profesionalism. Profesorii, Vasile Solcanu și Dan Popescu, „buneii acestui concurs”, după cum s-a exprimat, la deschidere, unul dintre ei, speră ca în anul 2025, să se bucure, toți cei interesați, de tinerețea (și tinerimea) celei dea XVIII-a ediție a concursului „Acolada”.


Intră acum și în grupul de