Președintele ales al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a adus, la Boroaia, un omagiu eroilor neamului de Ziua Eroilor


Intră acum și în grupul de

De Înălțarea Domnului, Gheorghe Șoldan, președintele ales al Consiliului Județean Suceava, a participat alături de primarul Vasile Berariu la festivitățile organizate în comuna Boroaia, care a sărbătorit și Ziua comunei. Evenimentul a avut o semnificație deosebită prin comemorarea eroilor căzuți pentru neam, credință și țară, marcând astfel și Ziua Eroilor.

În discursul său, Gheorghe Șoldan a subliniat importanța cinstirii memoriei eroilor nu doar prin ceremonii și discursuri ocazionale, ci prin acțiuni concrete în sprijinul comunității.

„Eroii știuți și neștiuți ai neamului nostru merită să fie onorați prin ceea ce facem la rândul nostru pentru satul, comuna, orașul sau municipiul în care locuim. Pentru județul nostru, pentru România”, a declarat Șoldan.

Președintele ales a făcut apel la unitate și colaborare în vederea construirii unui viitor mai bun, în care sacrificiile celor care au luptat pentru libertate și pace să fie respectate și recunoscute prin fapte.

 „Este de datoria noastră să lucrăm împreună pentru binele tuturor și să onorăm astfel sacrificiile celor care au luptat pentru libertatea și pacea noastră. Fiecare efort contează în construirea unui viitor în care să fim mândri de ceea ce lăsăm în urmă”, a adăugat Gheorghe Șoldan.

Încheind mesajul său cu recunoștință, Gheorghe Șoldan a reafirmat angajamentul său de a contribui activ la dezvoltarea comunităților din județul Suceava, subliniind importanța implicării fiecărui cetățean în acest demers colectiv.


Intră acum și în grupul de