Poliția Suceava: Încă un ansamblu de vehicule folosit la transportul ilegal de lemn confiscat de către polițiști


Intră acum și în grupul de

Polițiștii continuă activitățile de verificare și control ale transporturilor de material lemnos, descoperind multiple transporturi neconforme. În cadrul acestor acțiuni, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost confiscate cantități semnificative de material lemnos transportate ilegal.

Recent, polițiștii au confiscat un alt ansamblu auto utilizat pentru transportul materialului lemnos cu încălcarea legislației. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de transport a materialului lemnos în volum de peste 10 m.c. fără documente specifice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 68, alin. 2^1 din Legea 46/2008.

Astfel, la data de 17 iunie 2024, polițiștii din cadrul IPJ Suceava, Serviciul Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier Piscicol, s-au deplasat la punctul de lucru al unei unități economice din Rădăuți. Aceștia au identificat în parcarea societății un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă, încărcat cu material lemnos.

În urma verificărilor, s-a constatat că societatea a emis avizul de însoțire pentru 41,190600 m.c. de lemn rotund rășinoase (molid și brad), transportul fiind efectuat de o unitate specializată. Șoferul, un bărbat de 61 ani, a continuat deplasarea pe DN E85 Pătrăuți chiar și după expirarea avizului de transport.

Conform art. 12, al. (1), lit. B din H.G. 497/2020, materialul lemnos transportat fără aviz valabil își pierde proveniența legală. Polițiștii, împreună cu specialiști silvici, au inventariat materialul lemnos, rezultând un volum total de 41,21 m.c. de lemn rotund rășinoase. Materialul a fost predat în custodie Ocolului Silvic Marginea, iar ansamblul auto a fost indisponibilizat și predat în custodie IPJ Suceava din comuna Stroiești.

Având în vedere cele constatate, poliția a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de transport a materialului lemnos în volum de peste 10 m.c. fără documente specifice, urmând ca cercetările să fie efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Polițiștii atrag atenția asupra respectării legislației în domeniul silvic și anunță că acțiuni și controale suplimentare vor continua pentru identificarea și sancționarea celor care comit delicte silvice.


Intră acum și în grupul de