Intră acum și în grupul de
Sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 50.000 lei şi material lemnos în valoare de aproape 9000 de lei. Acesta este rezultatul actiunilor intreprinse de politiștii suceveni în perioada 10-12 aprilie care au desfăşurat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activități de prelucrare, transport, debitare şi comercializare a materialului lemnos.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 53.000 lei.
De asemenea, poliţiştii au confiscat 32 m.c. material lemnos (buştean răşinoase), în valoare de 8.709 lei.
În cadrul verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Mănăstirea Humorului, ce are ca obiect de activitate şi debitarea materialului lemnos, s-a constatat faptul că agentul economic a transportat şi înregistrat în gestiunea societăţii cantitatea de 32 m.c. buştean răşinoase fără provenienţă legală.
Agentul economic a consemnat pe avizul de transport, ca document de provenienţă, un alt aviz de însoţire pe care îl mai utilizase anterior ca document de provenienţă pentru un alt transport de material lemnos, cu aceeaşi cantitate.
În cauză s-a dispus confiscarea cantităţii de 32 m.c. buştean răşinoase şi sancţionarea contravenţională a administratorului societăţii cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform prevederilor Legii 171/2010 – privind contravenţiile silvice.
Intră acum și în grupul de