Intră acum și în grupul de
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat joi, că patru poduri din judeţul Suceava sunt afectate de ploile din ultima perioadă, iar circulaţia a fost restricţionată temporar, dar că nici o localitate nu e izolată.
Prefectul a spus că din cauza ploilor abundente rampele de acces pe trei poduri pe tuburi a fost spălată de ape, unul pe drumul judeţean DJ177 din Mănăstirea Humorului, afectând Pleşa şi Poiana Micului, iar alte două pe drumuri comunale în Gura Solcii şi Voitinel.
Sinescu a precizat că după ce nivelul apei va scădea, se interveni pentru refacerea accesului şi va fi reluat traficul.
Totodată, în comuna Marginea, tot pe un drum comunal ce duce spre 25 de gospodării, circulaţia pe un pod a fost restricţionată total după ce s-a constatat că apa a rupt din malul unui pârâu.
Sinescu a explicat că podul nu a fost afectat, dar că pentru siguranţă s-a decis să se aştepte scăderea nivelului apei până când se va lua o decizie privind circulaţia în zonă.
Intră acum și în grupul de