Intră acum și în grupul de
Expoziţia de grafică, pictură şi caricatură “Lumea mea veselă” semnată de micul artist David Ieremie, în vârstă de nouă ani, elev în clasa a III a, grupa de artă plastică, la Colegiul de Artă “Ciprian Porumescu” din Suceava, a fost vernisată, luni, la Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” Suceava
Potrivit profesorului său îndrumător, graficiana şi caricaturista Paula Şalar, expoziţia cuprinde 70 de lucrări create de David Ieremie, pe parcursul formării sale, încă de la vârsta de cinci ani. Şalar a spus că David Ieremie şi-a promovat, luni, prima sa expoziţie personală, realizată într-o “viziune unitară”, în care sunt abordate tehnici artistice şi compoziţionale variate. “Este o cantitate de muncă, de idei, de dăruire sufletească extraordinară. Să ai 70 de lucrări de dimensiunile şi de complexitatea pe care o vedeţi este impresionant”, a spus Şalar.
Ea a arătat că l-a îndrumat pe David de la vârsta de cinci ani şi în toată această perioadă de formare acesta “a învăţat pas cu pas” până să ajungă să realizeze atâtea lucrări. „Este impresionant că un copil de numai nouă ani are în această expoziţie compoziţii plastice foarte expresive ca picturalitate, dar şi remarcabile lucrări de grafică alb-negru, portrete, caricaturi, crochiuri , expresii ale chipului, bandă desenată, ilustraţie de carte sau lucrări ce abordează arta afişului”, a spus artistul plastic sucevean.
Paula Şalar spune despre elevul său că are „o structură artistică absolut specială” şi că este “dăruit” cu capacităţi deosebite, ce îmbină armonios inteligenţa, cu sensibilitate şi receptivitate rafinate, alături de “o seninătate aparte a spiritului său de copil iubitor, curat şi generos”. “În expoziţie se poate vedea evoluţia lui în timp, în unele desene mai stângace, de la vârsta de cinci-şase ani, până la actualele desene, de mare complexitate, de mare expresivitate artistică, lucrări de picturalitate aparte, cu o paletă nuanţată foarte rafinat. Se poate observa, de asemenea, o grafică puternică, cu vibraţii şi dantelării aparte, compoziţii foarte complexe, cu multe personaje, cu simboluri foarte multe, transmiţând metafore destul de profunde pentru vârsta lui, care surprind”, a spus Paula Şalar.
Ea a precizat că David Ieremie are capacitatea, receptivitatea şi inteligenţa de a observa cu atenţie aspecte ale vieţii sociale şi să le ironizeze cu rafinament. “Stârneşte umorul prin alăturarea unor simboluri, limbajul acesta plastic nu e nicidecum uşor de folosit, dar în timp învaţă să folosească şi tehnicile artei plastice şi simbolistica fără de care un artist nu poate transmite privitorului ceea ce-şi doreşte”, a subliniat graficiana Paula Şalar.
Artistul plastic sucevean a precizat că expoziţia cuprinde şi ilustraţie de carte, la poveşti create de el sau citite la această vârstă, alături de banda desenată şi de afiş.
La rândul său, un alt profesor al micuţului artist, Iulian Asimionesei a spus că a influenţat “în bine” paleta cromatică a lucrărilor elevului său arătând că David Ieremie este unul dintre “vârfurile” grupei de artă plastică din clasa a III a. “Iată-ne la un început al lui David în lumea artistică, care este unul foarte serios”, a spus Asimionesei urându-i elevului său multe realizări artistice.
David Ieremie a declarat că a descoperit desenul încă de la grădiniţă şi îi plăcea să deseneze orice îi trecea prin minte, iar în formarea sa de până acum s-a bucurat de sprijinul profesoarei lui, Paula Şalar şi al profesorului Iulian Asimionesei.
El a spus că îi place foarte mult grafica, iar subiectele lucrărilor lui provin din poveştile citite sau inventate, din scrierile clasicilor sau din proverbele româneşti, dar şi din viaţa de zi cu zi.
Micul artist a mai spus că desenează în fiecare zi, cel puţin o jumătate de oră, după ce îşi pregăteşte lecţiile pentru şcoală.
David Ieremie a trimis lucrări ale sale la saloane naţionale şi internaţionale de profil, obţinând diplome şi premii, din care amintim Concursul naţional ,,Toamna prin ochi de copil “şi Diploma de Excelenţă la Festivalul Internaţional “ Umor… la Gura-Humorului”, participare la expoziţii naţionale, dar şi internaţionale din Italia, Polonia, Japonia, Finlanda.”
Expoziţia de la Biblioteca Bucvovinei poate fi vizitată pân în 15 iunie 2014.
Intră acum și în grupul de