Aproape 400 de elevi din clasele a II-a au absentat la prima proba a Evaluarii Nationale


Intră acum și în grupul de

elevi evaluareDin cei 7.393 de elevi existenţi în clasele a II-a din judeţul Suceava, doar 7.016 s-au prezentat luni, 2 iunie, pentru a susţine, prima probă, cea la limba şi literatura română, cuprinsă în calendarul Evaluării Naţionale.

Potrivit reprezentanţilor IŞJ Suceava, de la testare au absentat 377 de elevi.

Miercuri, 4 iunie 2014, elevii din clasele a II-a vor susţine a doua probă a Evaluarii Naţionale, cea la matematică.

Notele nu vor fi trecute în catalog şi nu se vor face publice!

Nivelul de dificultate al testelor este unul mediu. Fiecare test este elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a.

Rezultatele obţinute vor fi valorificate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor elevului asupra stadiului competenţelor evaluate.

Prin intermediul acestor testări se va şti în ce măsură elevul şi-a însuşit elementele de bază specifice vârstei: scris, citit, socotit, insistându-se, ulterior, pe corectarea eventualelor dificultăţi.


Intră acum și în grupul de