Intră acum și în grupul de
Un târg „mai curajos” de promovare a Bucovinei se va desfăşura la Constanţa, între 4 şi 6 iulie, a anunţat marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. El a arătat într-o conferinţă de presă că evenimentul va avea loc în colaborare cu Primăria şi CJ Constanţa, dar şi cu parteneri din Suceava, operatori în turism, asociaţii de turism şi Centrul de Promovare Turistică din Suceava.
Potrivit şefului administraţiei judeţene, faţă de alte târguri de promovare a Bucovinei, noutatea în acest an o reprezintă faptul că ţinta sunt turiştii aflaţi în vacanţă. „Profilul de organizare e atipic. Ne adresăm unui public ţintă aflat în vacanţă şi pe care ne pregătim să-l aducem către Bucovina într-o destinaţie turistică ulterioară concediului de la mare”, a spus Nechifor.
El a arătat că pe lângă partea de standuri cu produse tradiţionale, cu prezentarea ofertei turistice şi a programului artistic, se vor distribui şi materiale promoţionale pe plajă, dar şi trei mii de bilete de tombolă, având ca premii zece vacanţe de week-end în Bucovina.
Totodată, pe plajă vor fi distribuite baloane, mingi de plajă, sacoşe, odorizante auto, cărţi şi creioane de colorat pentru copii, sau pălării de plajă, toate fiind personalizate.
Nechifor a mai spus că în diverse spaţii neconvenţionale din staţiunea Mamaia promovarea se va face prin flash-mob-uri. „Cei de la Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” vor pregăti un tip de flash-mob cu o suită de dansuri populare tradiţionale ale minorităţilor din Bucovina ce durează 14 minute”, a spus preşedintele CJ Suceava.
El a precizat că acest tip de flash-mob va contribui la promovarea destinaţiei turistice Bucovina. „Va fi o invitaţie de a gusta Bucovina, de a vedea Bucovina atât acolo cât şi la noi acasă”, a spus Nechifor.
Preşedintele CJ Suceava a subliniat că această acţiune are loc la începutul lunii iulie întrucât vor fi promovate evenimentele care se vor desfăşura în lunile iulie-august în Bucovina.
Intră acum și în grupul de