Intră acum și în grupul de
La Suceava va fi implementat proiectul „Management modern şi eficient al iluminatului public din municipiul Suceava” în valoare de 6,4 milioane de franci elveţieni, a anunţat, miercuri, primarul Ion Lungu. El a spus, într-o conferinţă de presă, că prin Programul de cooperare Elveţia-România se finanţează proiecte de investiţii care vizează dezvoltarea infrastructurii pentru susţinerea obiectivului „energie durabilă” ce vor fi implementate în Arad, Braşov, Cluj-Napoca şi Suceava, iar primul proiect aprobat spre finanţare este cel din Suceava.
Potrivit edilului-şef, prin acest proiect vor fi înlocuite 3.816 becuri de iluminat public cu unele cu led, economice şi cu durată de viaţă mai lungă. Totodată, va fi realizat un sistem de telegestiune de control la distanţă a iluminatului public în municipiu.
Primarul a precizat că în luna iulie va fi semnat contractul de finanţare al acestui proiect, contribuţia municipiului Suceava fiind de 15 la sută.
Lungu a mai adăugat că din suma totală, 200.000 de euro urmează să fie folosiţi pentru proiectul tehnic prin care municipiul Suceava va introduce autobuze electrice în locul celor clasice, finanţarea urmând să fie asigurată din fonduri europene printr-un program pilot în care sunt incluse zece oraşe din Europa.
Intră acum și în grupul de