Intră acum și în grupul de
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi seara, la emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV, că în cadrul parcului de aventură care se va înfiinţa la Păltinoasa pe o suprafaţă de 97 de hectare, ar urma să fie amenajat şi un muzeu militar dinamic, ce va simula un teatru de operaţiuni.
Nechifor a explicat că în judeţul Suceava, pe dinamica turistică, se constată că numărul de turişti este mare, dar că aceştia nu stau foarte mult în zonă, iar pentru creşterea numărului de zile petrecute de turişti în Bucovina este nevoie de un proiect important, a unei zone de atracţii, cum este proiectul parcului de aventură, safari şi de tehnică militară de la Păltinoasa, ce se va întinde pe o suprafaţă de 97 de hectare în fosta unitate militară din această localitate.
Preşedintele CJ Suceava a menţionat că acest parc tematic va avea un specific local.
Totodată, Cătălin Nechifor a declarat că în urmă cu două săptămâni, când în judeţ a fost în vizită ministrul Apărării, Mircea Duşa, acesta a inspectat şi zona viitorului parc de aventură în vederea creării zonei de muzeu de tehnică militară.
Astfel, potrivit lui Nechifor, Duşa a propus ca acest muzeu să fie secţie exterioară a Muzeului Militar Naţional, ceea ce va permite transferul de tehnică militară spre muzeul ce va fi înfiinţat la Păltinoasa, de la elicoptere, la tab-uri sau tunuri.
Preşedintele CJ Suceava a arătat că tehnica militară nu va fi doar prezentată, ci chiar utilizată.
„Ne dorim un muzeu militar dinamic, cu teatru de operaţiuni”, a spus Nechifor care a menţionat că pentru acest lucru pot fi folosite vechile clădiri militare „într-un scenariu de teatru de operaţiuni”
Din cele 97 de hectare, muzeul militar din acest parc ar ocupa 7 hectare. În celelalte zone urmează să fie amenajat safari-parcul, dar şi parcul de aventură, urmând să fie amenajate chiar şi trasee pentru caiac-canoe şi rafting pe o lungime de aproximativ un kilometru.
Preşedintele CJ Suceava va avea, la începutul săptămânii viitoare, în Germania, o întâlnire cu reprezentanţi ai parcului de distracţii Legoland din Gunzburg, cu care să discute despre o posibilă colaborare.
Nechifor a arătat că realizarea acestui proiect depinde de asigurarea finanţării, aceasta urmând să se facă cu fonduri UE sau cu fonduri ale unui partener.
„Aşteptăm semnarea Acordului cadru cu UE şi suntem în căutarea unui partener care să ne ofere expertiză şi cofinanţare”, a spus Nechifor.
Intră acum și în grupul de