Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava si-a desemnat castigatorii concursului studentesc de fotografie USV-isme


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a organizat în perioada 20 iunie – 4 iulie 2014 concursul studențesc de fotografie USV-isme, prilej cu care studenții instituției de învățământ superior și-au pus la încercare creativitatea și imaginația pentru a-și defini propria identitate în cadrul USV.

Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției de fotografie au avut loc vineri, 4 iulie, la USV Book Café. Dintre cele 23 de fotografii înscrise în concurs, trei nu au corespuns cerințelor impuse de organizatori, iar 16 fotografii au fost expuse în incinta cafenelei spre deliciul publicului.

Potrivit prorectorului Mihai Dimian, prin intermediul acestui concurs s-a dorit atragerea studenților către arta fotografică și integrarea pasiunii pentru fotografie cu campusul USV. Fotografiile care au îndeplinit regulamentul impus și care au fost relevante pentru tema propusă de organizatori au fost postate pe pagina de Facebook a universității sucevene. Ierarhia finală a fost stabilită pe baza medierii ierarhiei stabilite de juriu (cu ponderea de 51%) cu ierarhia stabilită prin acumularea de like-uri pe pagina de Facebook a Universității          „Ștefan cel Mare” Suceava în perioada 1-3 iulie 2014 (cu ponderea de 49%).

Criteriile de evaluare ale juriului format din prof. univ. dr. Mihai Dimian, conf. univ. dr. Ionel C. Corjan şi lector univ. dr. Codruț Șerban au fost, imaginaţie şi creativitate; compoziţie, structuri formale şi cromatice; calităţi tehnice şi abilităţi în exploatarea logistică a aparaturii digitale; calităţi estetice şi relevanța cu privire la definirea propriei identități în cadrul USV, la activitățile curriculare sau extra-curriculare desfășurate în cadrul USV.

Întrucât participarea la acest concurs a fost restrânsă, juriul a luat decizia de a acorda patru premii, două locuri III și două locuri II, în valoare totală de 600 de lei și trei mențiuni cu premii constând în diverse obiecte. De asemenea, toți studenții au primit diplome de participare.

Fotografiile clasate pe locul II au fost realizate de Azoiței Vasea de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării – „CRP – in fața Corpului A” și de Vicol Silviu de la Facultatea de Silvicultură – „Foc de tabără”. Locul III a fost obținut de Crăciunescul Adrian-Petrică de la Facultatea de Istorie și Geografie – „Bradul din corpul E al USV” și de Giurgiuveanu Nicoleta-Vasilica de la Facultatea de Educație Fizică și Sport pentru fotografia intitulată „Zburătorul”. Mențiuni au primit următorii studenți: Balan Denisa  de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică pentru fotografia „Pălămidă la USV”, Matas Eugenia de la Facultatea de Istorie și Geografie pentru „Steagurile USV” și Leea Onufrei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor pentru fotografia „Arcanul USV în Grădina Englezească”.

Prorectorul instituției de învățământ superior a mai declarat că are în vedere înființarea unui club de fotografie în cadrul USV chiar din următorul an universitar. „În cadrul juriului, odată ce am vizionat aceste fotografii și am discutat despre ele, am constatat că există această pasiune a studenților, că există un anumit talent care a fost exprimat și care poate fi educat. Pentru că în această universitate nu există o facultate de arte, ne-am gândit că ar fi intersantă și înființarea unui astfel de club de fotografie unde studenții să descifreze tainele artei fotografice și care să conducă la poze mai bune pentru viitor”, a spus Mihai Dimian. De asemenea, acesta a ținut să le transmită tuturor studenților să fie activi și să se implice în activitățile propuse de universitatea suceveană și în perioada vacanței de vară.

Sursa foto: Facebook Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava


Intră acum și în grupul de