Organizatorii FIST revin si anunta ca festivitatea de premiere va avea loc la Consiliul Judetean


Intră acum și în grupul de

Organizatorii Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru(FIST) au anunţat, marţi, că modificarea programului prezentată luni privind festivitatea de premiere, va avea loc în data de 12 iulie, la ora 17, la Consiliul Judeţean Suceava, Sala cu Vitralii (Sala Ştefan cel Mare, potrivit denumirii oficiale n.r.).

Iniţial, organizatorii au transmis că această festivitate se va desfăşura la Casa Culturii.

În cadrul FIST, marţi dimineață, a avut locul workshop-ul de Ritmică și Psihotraining, coordonat de Vlad Ciobanu, regizorul spectacolului ce a avut loc luni seara, Cu ușile închise la Casa de Cultură a Sindicatelor.

De asemenea, Vlad Ciobanu este actor, regizor, pedagog. A absolvit școala superioară de teatru V. I. Nemirovici-Dancenko, MHAT, Moscova. A realizat roluri importante pe scena teatrală din Chișinău precum  Hamlet  în „Hamlet” de W.Shakespeare, Don Juan  în „Don Juan” de B.Witse, Filippetto în „Bădăranii” de Carlo Goldoni. A realizat în calitate de regizor nenumărate spectacole apreciate atât în mediul teatral cât și de spectatori: ”Principesa Ivona” – autor Witold Gombrowicz, ”Muther Curaj” – după piesa lui Bertolt Brecht, ”Acul cumetrei Gurton”- de W. Stevenson. Începând cu anul 2003 a devenit lector titular la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, precum și coordonator artistic la specialitatea Actorie. Din 2013 este șef de catedră interimar la catedra Arta actorului. Vlad Ciobanu este deținătorul unor importante premii printre care: Premiul UNITEM ”Cel mai bun actor al anului”, pentru rolul ”Hamlet” de W.Shakespeare (1996), Premiul preşedintelui UNITEM pentru ”Regie şi pedagogie” (2012),  Premiul  UNITEM pentru cel mai bun spectacol radiofonic – ”Apolodor”, de Gelu Naum.

Workshop-ul este compus din exerciții pentru dezvoltarea concentrării și atenției (vizuale, auditive, distributive). Include exerciții comune, dar și individuale. În acest scop, sunt folosite și exerciții din ritmică și din psihotraining-ul actorului, utilizate  mai ales în anul I de studii și constituind baza formării actorului.

În continuare, programul zilei de astăzi este următorul:

18:00 – Electra după Sofocle

Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune, Cluj-Napoca

Durata: 50min

Locație: Universitatea „Ștefan cel Mare”, Auditorium Joseph Schmidt

20:00 – Clasa noastră de Tadeusz Slobodzianek

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, București

Durata: 1h20min

Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor


Intră acum și în grupul de