Doua drumuri importante din Suceava au fost reparate, anunta prefectul Florin Sinescu


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, joi, că au fost reparate două trasee ale unor drumuri naţionale din judeţ şi că se aşteaptă finanţarea pentru repararea DN 18.

Astfel, potrivit lui Sinescu, au fost finalizate reparaţiile pe DN 17 A, Rădăuţi, Vatra Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc. El a menţionat că de luni urmează să fie turnat covor asfaltic pe o lungime de cinci kilometri pe acest traseu, de la Vârful Palma spre Suceviţa.

Totodată, au fost finalizate lucrările de reparaţii pe DN 17 B, pe Valea Bistriţei, de la Vatra Dornei spre Poiana Teiului.

florin sinescu 2

În ceea ce priveşte reparaţiile la DN 18 se aşteaptă finanţarea de la CNADNR.

Prefectul a arătat că din discuţiile cu directorul Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, a înţeles că banii pentru aceste lucrări, estimate la peste 5 milioane de lei, vor fi asiguraţi din executarea garanţiei de bună execuţie care a fost depusă de firma Shapir Structure care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de reabilitare a acestui drum.

Contractul de reabilitare a DN 18 de la Iacobeni spre Moisei, pe o lungime de 89 de km, ar fi trebuit finalizate în vara anului trecut, iar în luna mai, CNADNR a reziliat contractul cu firma Shapir Structures care nu a executat lucrarea.


Intră acum și în grupul de