La aceasta ora au loc perchezitii la Prefectura Suceava si Vama Siret


Intră acum și în grupul de

UPDATE: perchezitiile au vizat biroul din Consiliul Judetean Suceava al sefului local al SPP, colonelul Lucian Solcanu.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2008-2014 a unor infracțiuni de corupție, privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege și contra înfăptuirii justiţiei.

perchezitii

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, în cursul zilei de astăzi vor fi efectuate un număr de 7 percheziţii domiciliare pe raza județelor Suceava și Botoșani, două dintre acestea fiind la instituții publice.

Procurorii DNA vor aduce mai multe persoane la audieri astăzi, însă vizat în acest caz este un fost șef de la Vama Siret care a sprijinit o rețea de contrabandiști de țigări și a fost trimis în judecată săptămâna trecută.

perchezitii (1)

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii Suceava, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

perchezitii (2)

audieri parchet


Intră acum și în grupul de