Intră acum și în grupul de
64,31 la sută din candidaţii suceveni au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, în sesiunea 2014, patru cadre didactice sucevene fiind notate cu zece la proba scrisă, în timp ce şase candidaţi au obţinut note sub cinci.
Potrivit ISJ Suceava, 283 de teze ale candidaţilor suceveni la proba scrisă a examenului de definitivat au fost transmise pentru evaluare, iar în urma evaluării lucrărilor 182 de candidaţi au obţinut note de promovare, reprezentând 64,31 la sută.
Totodată, tezele a patru cadre didactice sucevene au fost notate cu zece.
Un număr de 101 candidaţi nu au obţinut nota de promovare, minimum opt, dintre care şase candidaţi au luat note sub cinci.
La examenul de definitivat din acest an au avut drept de participare 367 de candidaţi, iar la proba scrisă a examenului au absentat 26 de candidaţi.
Pe parcursul desfăşurării probei scrise s-au retras 57 de candidaţi, iar un candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă.
Contestaţiile se pot depune la sediul ISJ Suceava, în perioada 19-20 iulie, urmând să fie soluţionate între 21 şi 23 iulie. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru 24 iulie.
Cadrele didactice care promovează examenul naţional de definitivare dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
Intră acum și în grupul de