Statuia lui Petru I Musat va fi amplasata langa Palatul Administrativ


Intră acum și în grupul de

Consiliul Judeţean Suceava şi Primăria Suceava se vor asocia în vederea amplasării statuii lui Petru I Muşat în apropierea Palatului Administrativ.

În expunerea de motive pentru adoptarea unei hotărâri de asociere cu Primăria Suceava, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, arată că CJ Suceava, în şedinţa ordinară din data de 30 mai 2014 a aprobat, cu unanimitate de voturi, cererea privind acordul de principiu în vederea asocierii Consiliului Judeţean Suceava cu Primăria Suceava, pentru reamplasarea statuii domnitorului Petru I Muşat.

Statuia Iui Petru I Muşat din Suceava este un monument din bronz închinat voievodului care a domnit în perioada 1375-1391 care a fost realizat de sculptorul Paul Vasilescu şi dezvelit în anul 1976 în municipiul Suceava şi îI înfăţişează pe voievod în picioare, cu sabia în mâna dreaptă, apropiată de picior.

statuie petru I musat

Monumentul elogiază personalitatea voievodului Petru I Muşat, cel care a mutat capitala Moldovei de la Siret la Suceava şi din vremea căruia datează primul document de atestare a Cetăţii de Scaun a Moldovei (10 februarie 1388), precum şi a oraşului Suceava (18 august 1388).

De numele voievodului sunt legate o serie de ctitorii sucevene din veacul al XIV-Iea: Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Şcheia, Curtea Domneasca din Suceava şi Biserica Mirăuţi.

Statuia a fost amplasată iniţial în Plata 22 Decembrie, lângă Casa de Cultură, în centrul oraşului şi a fost mutată temporar în decembrie 2010, până la finalizarea lucrărilor de construire a parcării subterane din piaţa centrală a oraşului.

Statuia Iui Petru I Muşat din Suceava a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004.


Intră acum și în grupul de