Intră acum și în grupul de
Primul-ministru Victor Ponta va fi prezent la predarea spre trafic a DN 29 Botoșani-Suceava, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Potrivit sursei citate, manifestarea va avea loc în localitatea Baisa – km 31+750 unde în toamna anului trecut a fost dat startul lucrărilor de modernizare.
Înainte de a participa la acest eveniment, premierul va înmâna cheile microbuzelor școlare achiziționate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru transportul elevilor din 11 localități din județul Botoșani.
În cursul zilei de vineri, premierul Victor Ponta va participa, la Cacica, la inaugurarea Piaţetei Papa Ioan Paul al II-lea din faţa Basilicii Minor din localitate şi va asista la slujba religioasă oficiată cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.
Ulterior, premierul va merge şi la Mănăstirea Putna pentru a asista la slujba religioasă oficiată cu prilejul hramului bisericii mănăstirii.
Intră acum și în grupul de