Intră acum și în grupul de
Un proiect de hotărâre privind organizarea mitingului aviatic „Suceava-Air show 2014” în zilele de 30 şi 31 august urmează să fie adoptat luni de consilierii judeţeni.
În expunerea de motive, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, arată că la acest miting aviatic, CJ Suceava colaborează cu Ministerul Apărării Naţionale, Aeroclubul României, Iacării Acrobaţi SRL şi Bucovina Fly Club Suceava, urmând să fie prezentate acrobaţii spectaculoase cu avioane şi planoare. Totodată, se vor organiza zboruri de agrement şi zboruri de prezentare cu avioane ultrauşoare.
În proiectul de hotărâre se menţionează că în bugetul CJ Suceava s-a prevăzut alocarea sumei de 50.000 de lei pentru acest eveniment, iar restul fondurilor, de 95.000 de lei, urmează să fie asigurate din sponsorizări.
În acest an, mitingul aviatic „Suceava-Air show” se va organiza în vecinătatea imediată a Aeroportului Suceava şi nu în perimetrul unde s-au desfăşurat ediţiile anterioare, întrucât se lucrează la modernizarea pistei aeroportului sucevean.
Intră acum și în grupul de