Intră acum și în grupul de
Întors cu o săptămână mai devreme din concediu, primarul Sucevei, Ion Lungu, a convocat o ședință de Consiliu Local „de îndată” întrucât în ultima lună au avut loc trei ședințe extraordinare, toate ratate.
Potrivit legislației, ședințele de Consiliu Local „de îndată” se convocă numai în situații de urgență.
La apelul făcut de edilul șef al orașului au răspuns 16 consilieri locali din 23, astfel încât cele două proiecte aflate pe ordinea de zi au putut fi dezbătute.
Nemulțumit de situația în care se află termoficarea Sucevei, Ion Lungu a cerut luarea unei decizii cât mai rapide, o decizie care să fie în interesul municipalității, pentru găsirea unui operator care să se ocupe de distribuția agentului termic. „Fac apel la comisia desemnată de Consiliul Local ca în cea mai scurtă perioadă de timp să avem un operator de distribuție”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
După lungi dezbateri și declarații contradictorii, liderii locali s-au pus de acord că problema termoficării în municipiul Suceava este una majoră și au obligația de a lua o decizie rapidă. Astfel, proiectul de continuare a licitației de termoficare a Sucevei a trecut cu 10 voturi pentru și 6 abțineri.
În ceea ce privește reluarea apei calde la robinetele sucevenilor, Ovidiu Dumitrescu, directorul Termica SA, prezent la ședința de Consiliu Local a declarat că speră ca de sâmbătă după amiază, după efectuarea ultimelor probe, să poată furniza populației din nou apă caldă.
Tot cu această ocazie, atât primarul, cât și consilierii locali au îndemnat sucevenii să se mobilizeze și să achite facturile la utilități.
Cel de-al doilea proiect aflat pe ordinea de zi, cel referitor la delegarea serviciului de prindere a câinilor fără stăpân, către un operator privat a trecut de voturile consilierilor cu 15 voturi pentru și o abținere.
De menționat este faptul că în cadrul ședinței „de îndată” nu s-a precizat nimic de înlocuirea viceprimarului PSD, Gavril Vîrvara.
Intră acum și în grupul de