Lucrarile de amenajare a zonei pietonale din centrul municipiului Radauti au fost suspendate


Intră acum și în grupul de

O comisie mixtă constituită din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava şi ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Suceava a efectuat marţi, verificări privind executarea lucrărilor de amenajare a zonei pietonale strada Piaţa Unirii din municipiul Rădăuţi.

Potrivit Biroului de Presă al Prefecturii Suceava, în urma controlului efectuat s-a constatat că autorizaţia de construire nr.540/19.08.2014 a fost întocmită fără ca actul în speţă să conţină şi actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului conform obligaţiilor prevăzute la Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

lucrari pietonal radauti (3)

lucrari pietonal radauti (2)

Directorul tehnic al Primăriei municipiului Rădăuţi a fost amendat de către inspectorii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Suceava cu suma de 5.000 de lei, iar lucrările au fost suspendate până la intrarea în legalitate, aspect adus la cunoştinţa atât a executantului lucrării cât şi a autorităţii publice locale.

Totodată s-a formulat de către prefectul judeţului Suceava o acţiune în contencios administrativ în contradictoriu cu Consiliul Local al municipiului Rădăuţi solicitând instanţei să constate ca nelegală Hotărârea nr. 76 din 19.06.2014 privind aprobarea restricţionării traficului auto pe str. Piaţa Unirii (tronson Ştefan cel Mare – colţ clădire patrulater nr.67) pe durata executării lucrărilor de „Amenajare zonă pietonală strada Piaţa Unirii, municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava”.

“Motivul apreciat ca nelegal privind actul administrativ contestat este acela că nu a fost adoptată o hotărâre de consiliu local privind modificarea destinaţiei domeniului public respectiv din stradă cu acces auto si pietonal care este destinaţia ei actuală, în stradă cu acces doar pietonal, care reprezintă destinaţia dorită după finalizarea lucrărilor.

lucrari pietonal radauti (1)

lucrari pietonal radauti

Un alt aspect este acela că avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie privind restricţionarea circulaţiei a fost valabil pana la 30 iunie 2014, iar ulterior a fost eliberat un nou aviz, care însă nu a făcut obiectul unei alte hotărâri de consiliu local.

Practic nu este vorba de un aviz de restricţionare a circulaţiei, care în general are un caracter temporar, ci de închiderea permanentă a circulaţiei auto, prin schimbarea destinaţiei doar pentru acces pietonal.

Deşi am solicitat Consiliului local al municipiului Rădăuţi comunicarea hotărârii de modificare a destinaţiei domeniului public, consiliul local nu a dat curs solicitării. Efectuarea unor lucrări de „amenajare zonă pietonală”  în lipsa unui act administrativ de modificare destinaţie domeniu public, adoptat de consiliu local care administrează bunurile proprietatea publică a localităţii, nu are suport legal”, a precizat Florin SINESCU prefectul judeţului Suceava.


Intră acum și în grupul de