Turnul Rosu si Biserica „Sf. Simion” din Suceava vor intra intr-un amplu program de restaurare


Intră acum și în grupul de

Biserica „Sfântul Simion” din Suceava și „Turnul Clopotniță” ce datează din secolele XVI-XVII, aflate în patrimoniul național, vor intra într-un amplu proces de consolidare, reabilitare, protejare și valorificare durabilă, pe durata a 17 luni.

În cadrul conferinței de lansare a proiectului la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Simion”, în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor și a directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, Aurel Buzincu, managerul de proiect, care este și preotul paroh, Constantin Ciupu, a declarat că „proiectul va avea o influență pozitivă asupra creșterii turismului cultural-religios și va contribui la dezvoltarea Regiunii nord-est prin intermediul turismului și culturii, sporind în același timp importanța acestor factori ca vectori ai creșterii economice.”

conferinta biserica Sf. Simion

De asemenea, prin activitățile de consolidare, restaurare, protejare și valorificare durabilă a „Turnului Clopotniță” și a Bisericii „Sf. Simion”, acestea vor fi salvate de la distrugere, ceea ce va duce la sporirea atractivității obiectivelor pentru turismul cultural.

Conform planului de restaurare, „Turnului Clopotniță”, cunoscut și sub denumirea de Turnul Roșu datorită clopotniței de culoare roșiatică, va fi modernizat pe două etaje, la primul va fi amenajată o sală-muzeu cu panoplii și o prezentare a etapelor de consolidare-restaurare a ansamblului Sf. Simion, iar la etajul doi va fi refăcută structura de susținere a celor două clopote, iar turiștii care vor vizita ansamblul religios se vor putea bucura de o vedere panoramică asupra orașului Suceava.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 și are o valoare de 6.434.683,72 lei, din care asistența nerambursabilă este de maxim 4.98.399,34 lei. Preotul Paroh Constantin Ciupu a menționat că în diferența dintre suma nerambursabilă și cea totală se regăsește și TVA-ul. Totodată, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Simion” are o contribuție de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, ceea ce înseamnă aproximativ 20.000 de euro.

Biserica „Sfântul Simion” din este un lăcaș de cult armenesc a cărui construcție datează din anul 1513, ctitor fiind armeanul Donig. În prezent, aceasta este dată spre folosință Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Vezi și declarația președintelui de Consiliu Județean, Cătălin Nechifor, despre finanțările europene pe zona de culte.


Intră acum și în grupul de