FOTO Spectacol aviatic la cote inalte, la Centrul Economic Bucovina


Intră acum și în grupul de

Timp de două zile, cele mai spectaculoase acrobații cu avioane și planoare au impresionat publicul venit la cea de-a treia ediție a mitingului aviatic, Suceava AIRSHOW 2014.

Desfășurat în acest an în apropierea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava, la Centrul Economic Bucovina, show-ul i-a fascinat pe cei veniți să vadă demonstațiile Aeroclubului României, Iacărilor Acrobaţi şi cele ale reprezentanților Bucovina Fly Club Suceava.

Spectacolul aviatic a început sâmbătă, cu evoluția parașutiștilor și a planorilor de la Aeroclubul României și a continuat cu zboruri ale aeronavelor ușoare și ultraușoare. Cele mai gustate momente de către public au fost acrobațiile aeriene, acestea au stârnit ropote de aplauze și admirația tuturor.

Evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Suceava, în colaborare cu Aeroportul „Ştefan cel Mare”, Ministerul Apărării Naţionale, Aeroclubul României, Societatea „Iacării Acrobaţi” SRL şi Bucovina Fly Club s-a încheiat duminică după-amiază cu un spectacol folcloric.


Intră acum și în grupul de