Meteorologii anunta ploi si vant pentru zilele de miercuri si joi


Intră acum și în grupul de

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de vreme rea, fenomenele vizate fiind ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Potrivit meteorologilor, informarea intră în vigoare miercuri, 3 septembrie, ora 11.00 fiind valabilă până joi, 4 septembrie 2014, ora 15.00 şi cuprinde toate judeţele ţării.

ploaie

Astfel, în intervalul menţionat va ploua, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte. În Oltenia, Munţii Banatului şi local în Muntenia şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.

În regiunile sudice şi la munte, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar izolat, în zona montană înaltă vor fi rafale de peste 70…80 km/h.

Unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, cu precădere în centrul ţării, dar cu viteze mai reduse şi pentru intervale scurte de timp.


Intră acum și în grupul de