Sofer vicovean, incatusat dupa o urmarire in trafic


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din oraşul Vicovu de Sus, care conducea un autoturism în stare de ebrietate, a fost încătuşat de poliţişti după o urmărire în trafic.

Potrivit IPJ Suceava, marţi seară, pe strada Ştefan cel Mare, din oraşul Vicovu de Sus, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, a unui autoturism, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, intrând pe strada Revoluției.

În cauză, s-a procedat la urmărirea acestuia, ocazie cu care, înainte de trecerea la nivel cu calea ferată, conducătorul auto a intrat în derapaj cu autoturismul, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un gard metalic. În urma impactului a rezultat doar avarierea autoturismului.

 Întrucât conducătorul auto a manifestat un comportament violent, refuzând să se conformeze indicațiilor polițiştilor, s-a procedat la încătușarea și conducerea acestuia la sediul poliției.

 Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 32 de ani, din localitate și întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de