Intră acum și în grupul de
Un incendiu violent, chiar în toiul nopții, la o gospodărie aflată în proprietatea unei femei din Volovăț a pus pe jar pompierii de la Detaşamentul Rădăuţi, Garda de intervenţie Siret și Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Volovăţ şi Marginea.
Sâmbătă noaptea au intervenit cu şase autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru a stinge incendiul ce se manfesta la acoperişul casei şi la anexe, existând pericolul de propagare la depozitul de furaje şi la două gospodării învecinate.
Potrivit ISU Suceava, flăcările au ars acoperişul casei şi al anexelor, construcţie corp comun, cu învelitoare din tablă şi şindrilă pe astereală din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi. De asemenea, au mai ars obiecte de mobilier şi alte bunuri și au fost degradate planşeul construcţiei pe 200 de metri pătraţi, pereţii casei pe 15 metri pătraţi, tâmplărie PVC, aparatură electronică şi obiecte electrocasnice. Cu toate acestea, pompierii au reușit să salveze restul gospodăriei şi cele două locuinţe învecinate.
Pe timpul intervenţiei, trei adulţi şi doi minori au suferit atacuri de panică și au avut nevoie de asistență medicală, însă pentru niciunul nu a fost necesar transportul la spital.
Cel mai probabil, flăcările au izbucnit prin efect termic al curentului electric, din cauza unui cablu cu izolaţia deteriorată, a precizat sursa citată.
Intră acum și în grupul de