Perchezitii in Botosani si Suceava pentru fapte de coruptie


Intră acum și în grupul de

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de corupţie, conexe infracţiunilor de corupţie şi privind obţinerea nelegală de fonduri europene, se arata într-un comunicat al DNA.

Sursa citată arată că în cursul zilei de 23 septembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 16 percheziții domiciliare în locații situate în judeţele Botoşani şi Suceava, dintre care două la sedii de instituții publice, iar restul la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice.

 

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Cercetările ar viza acordarea nelegală de subvenţii agricole de APIA Botoşani, au declarat surse judiciare.


Intră acum și în grupul de