Sucevean urmarit national pentru ca a furat de la un muribund, prins si trimis in arest


Intră acum și în grupul de

Un sucevean pus în urmărire națională pentru că a sustras mai multe bunuri și a lăsat în dificultate o persoană care ulterior a murit, a fost prins și încarcerat în arestul IPJ Suceava.

arest

Polițiștii suceveni au reușit prinderea bărbatului de 31 de ani, I. Adrian, din municipiul Suceava, în cursul zilei de ieri, după ce a comis o infracțiune în luna martie a acestui an.

Bărbatul a fost pus sub urmărire naţională prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar ieri, Judecătoria Suceava a emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 zile pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

Fapta pentru care este acuzat suceveanul s-a întâmplat pe data de 13 martie, la ora 00.05. Atunci polițiștii suceveni au fost sesizaţi că pe strada Ion Neculce, din municipiul Suceava, a fost identificat cadavrul unui bărbat. Ulterior s-a constatat că persoana decedată este C. Dascălu, de 44 de ani, din municipiul Suceava.

Potrivit polițiștilor suceveni, moartea bărbatului nu a fost cauzată ca urmare a unei infracţiuni, având cauze patologice. Cu toate acestea, în momentul în care bărbatul era căzut, i-au fost sustrase mai multe bunuri şi cheile de la apartament de suceveanul de 31 de ani. Totodată, acesta nu a acordat ajutor persoanei căzute care ulterior a decedat şi nici nu a sesizat faptul că bărbatul se afla într-o situaţie de risc.


Intră acum și în grupul de