Intră acum și în grupul de
La Aeroportul Suceava început turnarea asfaltului pentru realizarea pistei elastice, iar preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a inspectat lucrările.
Turnarea asfaltului urmează să fie efectuată în condiţii de temperaturi de peste 10 grade Celsius şi doar dacă nu plouă, estimându-se că această activitate va dura o lună.
Firma care execută lucrarea a instalat o staţie de asfalt în apropierea aeroportului astfel încât materialul să aibă temperatura optimă pentru a fi turnat.
Pentru a începe turnarea asfaltului la pista de rulare au fost obţinute avizele de laborator.
Se vor turna trei straturi de asfalt, fiecare având anumite proprietăţi, potrivit normelor în acest tip de lucrări, iar ultimul strat, de uzură, va trebui turnat când temperatura exterioară este de peste 15 grade Celsius şi va trebui turnat continuu, fără întrerupere.
Totodată, au fost montat şi instalaţia pentru sistemul modern de balizaj.
Sistemul ILS, pentru aducerea navelor la sol, urmează să fie montat de Romatsa.
Acest sistem urmează să fie calibrat după ce va fi finalizată pista aeroportului, iar Romatsa estimează că acesta va fi perfect funcţional în luna iunie.
Noul aeroport sucevean va avea după finalizarea lucrărilor de modernizare avion de referinţă Boeing 767 seria 300, cu 290-350 de pasageri, sau cargo, care pot transporta 100 de tone de marfă în condiţiile în care până la modernizarea lui avionul de referinţă era ATR 42.
Pista aeroportului va fi de 2.460 de metri, iar lăţimea acesteia a fost mărită de la 30 la 45 de metri.
Sistemul de balezaj montat va avea lumină reglabilă şi dirijabilă.
Totodată, a fost construit un nou turn de control cu o înălţime de 20 de metri, dar şi un nou grup electrogen special.
La aeroportul sucevean urmează să mai sosească şi o autospecială aeroportuară pentru stingerea incendiilor care este în curs de execuţie în Germania, dar şi sisteme de securitate aeroportuară precum şi o autoscară pentru ca pasagerii să urce şi să coboare din avion.
Intră acum și în grupul de