A fugit si si-a abandonat masina dupa ce a tamponat trei autoturisme parcate in centrul Sucevei


Intră acum și în grupul de

 

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată în noaptea de joi spre vineri despre faptul că, pe strada Ana Ipătescu, din localitate, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Polițiștii deplasați la faţa locului au identificat patru autoturisme ce prezentau avarii şi un stâlp de fier, montat pe trotuarul străzii îndoit.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, un autoturism înmatriculat în Bulgaria a tamponat 3 autoturisme parcate, după care cei doi ocupanţi ai mașinii au părăsit locul accidentului.

geam spart masina

Pentru continuarea cercetărilor şi ținând cont de faptul că în autoturismul din care au fugit cei doi ocupanți se aflau cheile de contact, iar geamul portierei stânga faţă era spart, autovehiculul înmatriculat în Bulgaria, a fost ridicat şi transportat la sediul Poliţiei municipiului Suceava.

Cercetările continuă în vederea identificării conducătorului auto vinovat de producerea evenimentului rutier, urmând ca în funcție de rezultat să se dispună procedural”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

 


Intră acum și în grupul de