Intră acum și în grupul de
O zonă de agrement va fi amenajată pe un teren de 3 hectare situat în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, finanţarea pentru acest proiect urmând a fi obţinută printr-un credit care urmează să fie aprobat, joi, de CL Suceava.
Primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, a declarat, în cadrul conferinţei de presă de miercuri că va solicita Consiliului Local Suceava aprobarea pentru obținerea unui credit de 10,8 milioane de lei pentru amenajarea acestui loc de agrement.
Potrivit edilului-şef sucevean, în zona respectivă va fi reabilitat un iaz unde va fi construit un ponton, vor fi achiziţionate bărci şi hidrobiciclete, vor fi construite trei terenuri de tenis, un teren de mini-golf și un spaţiu de joacă pentru copii.
Totodată, va fi construit un pavilion, o cafenea, un spaţiu administrativ, un cabinet medical, un grup sanitar, vor fi amenajate alei şi vor fi reabilitate cele existente, va fi refăcută amenajarea peisagistică, dar şi reabilitat iluminatul.
Terenul unde urmează să fie amenajată zona de agrement a fost transferat, în 2008, prin Hotărâre de Guvern, din proprietatea RA-APPS în cea a Primăriei Suceava. În prezent, pe acest teren sunt iazuri, o livadă, fâneţe, o terasă şi un teren de tenis.
Intră acum și în grupul de