Sefa Arhivelor Nationale Suceava acuzata de DNA ca lua mită 40.000 de lei de la firme prin Asociatia Prietenii Arhivelor Bucovina


Intră acum și în grupul de

Şeful Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Suceava, Simona Maria Palagheanu, este urmărită penal pentru luare de mită, în formă continuată,  infracțiunea prev. de art. 11 Legea nr. 78/2000 „fapta persoanei care în virtutea funcției, a atribuției ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite”, în formă continuată şi instigare la participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Potrivit DNA Suceava, în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează acuzaţiile aduse.

Arhivele sucevene 2

Procurorii anticorupţie susţin că în calitate de șef al Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Suceava, inculpata Simona Maria Palagheanu, folosindu-se de documente cu antetul și parafa acestei instituții din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, în virtutea acestei funcții și a atribuțiilor de supraveghere, control și de îndeplinire a însărcinărilor pentru agenți economici privați (avizarea deținătorilor și formatorilor de arhivă), a obținut foloase necuvenite pentru sine și „Asociația Prietenii Arhivelor Bucovina Suceava”, în perioada 2011-2012, sub pretextul sponsorizării acesteia, motivând organizarea și desfășurarea unor conferințe și expoziții în domeniul arhivistic.

 

DNA Suceava arată că echipe de control din cadrul SJAN Suceava au efectuat, în perioada 2011-2012, controale la deținători/formatori de arhivă stabiliți de Palagheanu Simona Maria (fiind controlați pentru prima dată în 2011, deși erau înființați din 1991-1996) și cu acea ocazie sau ulterior le-au fost solicitate acestora sponsorizări pentru „Asociația Prietenii Arhivelor Bucovina”.

Astfel, susţin procurorii, solicitările de sponsorizare cu antetul, parafa instituției și semnătura șefei SJAN Palagheanu Simona Maria erau înmânate de funcționarii trimiși în control, firmelor care aveau activitate de deținători/formatori de arhivă. SJAN este instituția care, pe lângă atribuții de control are și posibilitatea de a ridica avizul de funcționare a firmelor cu activitate de deținători/formatori de arhivă.

 

Prin această modalitate, în perioada 2011-2012, s-au încasat în numerar sau prin virament în contul bancar al „Asociației Prietenii Arhivelor Bucovina Suceava”, cu titlu de sponsorizări, suma de 40.000 lei, din care doar o mică parte a fost folosită. în această perioadă. pentru sponsorizarea unor activități în domeniul arhivistic, iar diferența a fost folosită de inculpata Palagheanu Simona Maria în interes personal, susţine DNA Suceava.

 

În perioada 2006 – 2011, anumite firme au beneficiat, cointeresat material, de sprijinul inculpatei Palagheanu Simona Maria, nefiind verificate de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Suceava și nefiindu-le solicitate să îndeplinească condiții specifice pentru depozitare a arhivei, în condițiile prevăzute de lege. Pentru aceasta, reprezentantul unei firme i-a oferit periodic, inculpatei Palagheanu Simona Maria, sume de bani sub o formă mascată de sponsorizare și fără a fi încheiat vreun contract de sponsorizare sau a fi emis chitanțe pentru sumele primite. În aceste sens, în perioada 2006-2011, reprezentantul acelei firme a oferit sume de bani totalizând 24.000 lei (câte 4.000 lei anual), mai arată DNA Suceava.

 

Față de firmele care nu efectuau „sponsorizări”, inculpata Palagheanu Simona Maria dispunea controale și chiar refuza să mai dea aviz de funcționare ca depozit de arhivă.

Pe de altă parte inculpata favoriza anumite societăți comerciale ale căror asociați/administratori îi erau apropiați, dispunând subordonaților să consemneze date nereale în actele de control și chiar să acorde personal avize din partea SJAN Suceava. Mai mult decât atât, aceasta punea la dispoziția respectivelor firme, cu titlul gratuit, logistică necesară desfășurării activității de deținător de arhivă, precizează procurorii DNA.

 

 


Intră acum și în grupul de