Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic, izbucnit cel mai probabil din cauza unui fumător neglijent, a afectat anexele unei gospodării din localitatea Berchişeşti.
Focul a fost observat luni dimineața, în jurul orei 10.15, pompierii din Suceava și Gura Humorului intervenind imediat cu patru autospeciale pentru a lichida incendiul. La sosirea echipajelor ardeau un depozit de furaje şi acoperişul unui adăpost de animale, fiind în pericol și locuința proprietarului. După aproximativ o oră și jumătate, focul a fost stins, fără a exista victime.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, au ars 30mp din construcţia depozitului, aproximativ 20mp din acoperişul adăpostului de animale şi 10 tone de furaje.
„Prin intervenţia pompierilor militari, valoarea pagubelor produse ca urmare a incendiului a fost redusă la maxim, fiind salvată casa de locuit”, a spus Găleată.
Intră acum și în grupul de