Intră acum și în grupul de
Din cei 580.656 suceveni cu drept de vot din judeţ, peste 2.300 de alegători au făcut cerere să voteze cu urna mobilă
Potrivit prefectului de Suceava, Florin Sinescu, au fost înregistrate 2.343 de cereri de urnă mobilă, din care 1.180 din spitale.
Înainte de deschiderea secţiilor de votare au existat câteva probleme legate de alimentarea cu energie electrică în toată comuna Slatina, parţial în Fălticeni pe o linie electrică subterană şi la Secţia nr.32 din Suceava tot pe o linie electrică subterană.
„Defectele s-au remediat iar toate secţiile au fost deschise”, a spus prefectul.
Cele 553 de secţii de votare din judeţ s-au deschis la ora 7 pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
De remarcat este că în cursul zilei de sâmbătă au fost înlocuiţi mai mulţi reprezentanţi ai partidelor în secţiile de votare.
Tot sâmbătă ACL a făcut plângere penală faţă de viceprimarul PSD al municipiului Radauți care îndeplineşte atribuţiile de primar după ce a fost prind în flagrant în timp ce a sustras si distrus un banner al candidatului ACL Kalaus Iohannis.
Potrivit ACL după ce a fost depusă plângerea penală, au demarat cercetările, în urma cărora a fost depistat bannerul într-o autoutilitară, folosita la sustragere, iar autoutilitara s-a dovedit a fi a Primăriei Rădăuți.
De menţionat ca in ultimele 24 de ore in Rădăuți au mai fost distruse doua panouri publicitare ale candidatului ACL Klaus Iohannis.
PDL a condamnat atitudinea și faptele grave ale viceprimarului PSD Tiberiu Maierean, arătând că acesta confundă municipiul cu propria mosie.
„Sperăm că instituţiile abilitate îşi vor face datoria pentru a curma pornirile domnului viceprimar PSD Tiberiu Epifanie Maierean”, menţionează ACL.
Intră acum și în grupul de