Intră acum și în grupul de
O ambulanţă l-a preluat, duminică dimineaţă, pe preşedintele secţiei de votare nr. 211 din comuna suceveană Bălăceana, Elena Beşa, după ce i s-a făcut rău.
Prefectului judeţului Suceava, Florin Sinescu, a declarat că femeia a fost dusă la Unitatea pentru Primirea Urgenţelor a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava unde i se acordă asistenţă medicală de specialitate.
El a arătat că Elena Beşa nu va fi internată şi că a discutat cu medicii de la UPU care i-au spus că aceasta ar putea reveni la secţia de votare şi că şi ea îşi doreşte să continue activitatea.
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, în aceste condiţii nu este necesară înlocuirea preşedintelui secţiei.
Procesul electoral continuă la secţia respectivă, a mai precizat prefectul Florin Sinescu.
Intră acum și în grupul de