Fumatul in balcon l-a trimis pe proprietarul locuintei in spital dupa ce gazul de la doua butelii s-a aprins


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 53 de ani s-a ales doar cu câteva răni ușoare de gradul I, la mâini, după ce un incendiu a izbucnit în balconul în care fuma.

tigara

Două autospeciale de pompieri și o ambulanţă SMURD au intervenit vineri seara, în jurul orei 22.24, pentru a stinge incendiul izbucnit în balconul unui apartament de pe strada Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, focul a izbucnit cel mai probabil din cauza jarului sau a scânteilor provenite de la o ţigară. Acestea au aprins gazul de la două butelii aflate în balcon care alimentau centrala termică a locuinţei.

Proprietarul a suferit arsuri uşoare la nivelul mâinilor, echipajul SMURD transportându-l la spitalul municipal pentru investigaţii suplimentare.

În urma incendiului a fost distrus balconul din lemn pe o suprafaţă de circa trei metri, obiecte de mobilier şi materiale textile. De asemenea, s-au degradat pereţii apartamentului şi cele două butelii.

Restul apartamentului, dar și locuințele învecinate au fost salvate de pomperi.

 


Intră acum și în grupul de