Pieton baut, accidentat grav de o masina in timp ce traversa strada neregulamentar


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din municipiul Suceava, aflat sub influenta alcoolului, a fost accidentat grav de o maşină în timp ce traversa strada neregulamentar.

Potrivit buletinului de presă transmis de IPJ Suceava, luni, la ora 17.40, pe strada Grigore Alexandru Ghica, din municipiul Suceava, un bărbat de 46 ani,  din localitate, în timp ce conducea autoturismul, a surprins şi accidentat grav un localnic de 49 ani, pieton, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

SEF POLITIE - ALCOOLTEST

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, arată sursa citată.


Intră acum și în grupul de