Un grup de evrei intr-un infotur de promovare turistica a Bucovinei


Intră acum și în grupul de

 

Consiliul Județean Suceava a organizat în zilele de 22 şi 23 noiembrie 2014, la nivelul județului Suceava, un infotur pentru un grup de evrei, reprezentanți ai unor asociaţii şi sindicate din domeniul medical (farmacie, kinetoterapie, policlinică, radiologie), precum şi reprezentanţi ai tur – operatorilor din turism specializaţi pe incoming.

Potrivit preşedintelui CJ  Suceava, Cătălin Nechifor, pe parcursul celor două zile, oaspeților le-au fost prezentate obiective turistice naturale și antropice din județ. Un accent deosebit s-a pus pe vizionarea structurilor de primire turistică, bazelor de agrement, bazelor de tratament balnear şi a pârtiilor de schi.

nechifor (4)

Pe tot parcursul șederii în județul Suceava, delegația a fost însoțită de către personal din cadrul Serviciului C.N.I.P.T. al Consiliului Judeţean Suceava, a precizat şeful administraţiei judeţene sucevene.

El a arătat că în prima zi, a fost vizitată stațiunea Gura Humorului (Pensiunile Perla Bucovinei, Popasul Domnesc și parcul Ariniș), centrul de Ceramică Neagră din Marginea şi Complexul Turistic Bucovina din Suceviţa.

Ziua a doua a avut în program vizitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, după care delegaţia s-a deplasat spre staţiunea Vatra Dornei, unde a vizitat bazele de tratament ale hotelurilor Bradul-Călimani şi Dorna, precum şi structurile de cazare şi alimentaţie publică aferente.

De asemenea, a mai menţionat Cătălin Nechifor, oaspeţilor le-a fost prezentat un film referitor la potenţialul turistic al judeţului, le-au fost împărţite materiale de promovare turistică realizate de CJ Suceava şi li s-a pus la dispoziţie pachete de servicii turistice propuse de tur – operatorii suceveni.

„Întreaga delegaţie ne-a asigurat de faptul că vizita a fost una binevenită și că vor promova destinația turistică Bucovina în rândul oamenilor pe care-i reprezintă, dar şi în pachetele turistice prezentate publicului evreu de către tur – operatorii din turism”, a mai declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.


Intră acum și în grupul de