Intră acum și în grupul de
„O soluţie de compromis” va trebui găsită, în această perioadă, astfel încât sucevenii să aibă căldură în această iarnă, urmând ca de anul viitor să fie stabilită o nouă formulă prin care se va realiza transportul şi distribuţia agentului termic. Declaraţia a fost făcută, miercuri, de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus într-o conferinţă de presă că în urma consultărilor cu consilierii locali, a propus un proiect de hotărâre prin care să fie mandatat de Consiliul Local să prezinte două variante de gestionare a serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice în municipiu.
În opinia edilului-şef sucevean, una din soluţii este gestiunea directă, printr-un serviciu înfiinţat la Primăria Suceava, dar că este nevoie de aprobarea unui Memorandum în Guvern prin care să se permită municipalităţii să angajeze 150 de salariaţi care să se ocupe cu această activitate.
O a doua variantă este gestiunea delegată, prin care Consiliul Local să înfiinţeze o firmă care să aibă ca obiect de activitate transportul şi distribuţia agentului termic, dar că firma nou înfiinţată de municipalitate va trebui să participe la o licitaţie şi să o şi câştige pentru a efectua acest serviciu.
„Sper să găsim o soluţie”, a spus primarul.
În gestionarea sistemului de termoficare din municipiu există în prezent un blocaj determinat de faptul că firma care asigură transportul şi distribuţia agentului termic, Termica SA, aparţinând CL Suceava, este în insolvenţă şi este în administrare specială, având mari datorii faţă de producătorul de energie termică, Bioenergy SRL care reclamă că nu mai are fonduri pentru a achiziţiona combustibilul necesar producerii agentului termic.
Totodată, datoriile populaţiei pentru agentul termic de care a beneficiat se ridică la circa un milion de euro.
„Spre să facem un compromis să trecem iarna”, a spus Lungu.
El a mai declarat că şi preţul pe care îl plăteşte populaţia, de 185 de lei/gigacalorie ar trebui majorat, dar că nu în această iarnă.
Intră acum și în grupul de