Trafic ingreunat in municipiul Suceava din cauza ninsorii. Sub stratul de zapada depus pe strazi este o pojghita de gheata (FOTO)


Intră acum și în grupul de

Traficul rutier este îngreunat în municipiul Suceava, unde în urma ninsorile începute marţi dimineaţă nu s-a intervenit la timp şi sub stratul de zăpadă depus pe străzi este o pojghiţă de gheaţă.

trafic iarna in municipiul suceava (1)

Potrivit prefectului Sucevei, Florin Sinescu, circulaţia rutieră în judeţul Suceava se desfăşoară în condiţii de iarnă, stratul de zăpadă de pe drumurile din judeţ fiind de până la doi centimetri.

„A nins peste tot, iar stratul de zăpadă de pe carosabil este cuprins între zero şi doi centimetri”, a spus prefectul care a menţionat că nu au fost înregistrate evenimente în trafic.

trafic iarna in municipiul suceava

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că poliţia rutieră monitorizează traficul, în special zonele unde se înregistrează de obicei blocaje.

În judeţul Suceava cantităţile de precipitaţii sunt cuprinse între 0,6 litri/mp în mai multe zone şi până la 4,5 l/mp în Masivul Giumalău, unde stratul de zăpadă depus este de 4 centimetri.

trafic iarna in municipiul suceava (2)

 Cel mai frig a fost în localitatea Părhăuţi, -6 grade Celsius, iar cel mai cald, în localitatea Coşna,-2 grade Celsius.

trafic iarna in municipiul suceava (5)


Intră acum și în grupul de