Intră acum și în grupul de
Primarul comunei sucevene Udeşti, Săvel Botezatu, va rămâne în arest preventiv timp de 30 de zile. El urmează să fie suspendat din funcţie.
Curtea de Apel Suceava a respins miercuri, contestaţia formulată de primarul Săvel Botezatu şi de casiera Primăriei, Marinela Borza, împotriva deciziei de arestare preventivă dată de Tribunalul Suceava în cazul fraudei din subvenţiile APIA.
Prefectul judeţului Suceava Florin Sinescu, a constatat suspendarea mandatului de primar al comunei Udeşti, judeţul Suceava, al domnului Botezatu Săvel, până la încetarea măsurii arestării preventive, perioadă în care atribuţiile vor fi preluate de către viceprimarul comunei, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.
În cursul zilei de 10.12.2014 Tribunalul Suceava – Secţia Penală a transmis Instituţiei Prefectului-judeţul Suceava Încheierea din Camera de Consiliu din 05.12.2014 definitivă prin Încheierea nr. 148 din 10.12.2014 a Curţii de Apel Suceava, prin care s-a dispus măsura arestării preventive pentru domnul Botezatu Săvel, primar al comunei Udeşti, judeţul Suceava, pe o perioadă de 30 de zile de la data de 05.12.2014.
Un judecător de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Suceava a decis la sfârşitul săptămânii trecute, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a primarului PSD al comunei Udeşti, Săvel Botezatu şi a casierei Primăriei, Marinela Borza, cei doi fiind acuzaţi de fraudare a fondurilor europene prin obţinerea ilegală de subvenţii de la APIA în valoare de peste 1,2 milioane de lei.
Decizia Tribunalului a fost contestată de primarul Săvel Botezatu şi de casiera Primăriei, Marinela Borza, la Curtea de Apel Suceava.
Potrivit procurorilor DNA , Botezatu este acuzat de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, influenţarea declaraţiilor şi șantaj.
Totodată, Marinela Borza, casier la Primăria Udeşti și preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni – OADICI Udeşti, cu privire la săvârşirea infracțiunilor concurente de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, influenţarea declaraţiilor, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.
Procurorii anticorupţie arată că, cu ocazia campaniilor din anii 2010 și 2011, suspectul Botezatu Savel Viorel, în numele Consiliului Local Udeşti, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, mai multe documente fictive, cu scopul de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene, în cuantum de 532.082,64 lei;
În campania din anul 2012, suspectul Botezatu Savel Viorel, printr-un intermediar, angajat al aceleiași primării, a prezentat, în numele Consiliului Local Udeşti, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, documente și declarații false, care au avut ca rezultat obţinerea sumei de 315.314,37 lei din fonduri FEGA – Fondul European pentru Garantare în Agricultură;
În perioada 2010 – 2012, în legătură cu aceleași campanii, suspectul a ameninţat şi constrâns direct şi prin intermediul unor factori politici, conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava şi pe angajații acestei instituţii, inclusiv cu demiterea din funcţie, să aprobe plata subvențiilor din fonduri europene pentru imaşul comunal al comunei Udeşti, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial pentru Consiliului Local Udeşti.
În campania din anul 2013, suspectul Botezatu Savel Viorel, în calitate de primar al Comunei Udeşti, a sprijinit-o pe suspecta Borza Marilena să obţină nejustificat, prin depunerea de documente fictive, în numele Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni OADICI Udeşti, de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, suma de 416.782,62 lei, provenită din fondurile Uniunii Europene.
Această sumă de bani, sub forma redevenţă, a ajuns ulterior în contul Primăriei Udeşti, al cărui ordonator de credite este suspectul Botezatu Savel Viorel.
În cazul campaniei din anul 2014, pentru a obține în mod ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene, suspecta Borza Marinela a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava mai multe documente fictive, în numele asociației al cărei președinte este.
În luna noiembrie 2014, suspecta i-a determinat pe fermierii din comuna Udești să semneze “Declaraţia – Anexa nr. 4”, prin care era împuternicită să depună cererea de subvenţie în numele asociației iar, membrii acesteia îşi asumau responsabilitatea cerinţelor ce condiţionau acordarea subvenţiei.
Ulterior, suspecta a depus acest document la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, cu scopul de a înlocui același act, depus în luna mai 2014 și care conținea numai semnături fictive.
Mai mult, prin amenințare, suspecții Botezatu Savel Viorel și Borza Marinela au încercat să influențeze depozițiile unor martori, urmărind ca prin actele de control, ce urmau a fi întocmite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, să nu se constate neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a dosarului de subvenţie al asociației respective, să nu fie stabilite creanţe de recuperat și implicit existenţa unor fapte de natură penală
Intră acum și în grupul de