Intră acum și în grupul de
Polițiștii rutieri suceveni i-au tras pe drepta pe șoferii indisciplinați și au aplicat 543 de amenzi în valoare de 145.390 lei în perioada 19 – 21 decembrie. Dintre acestea, 319 au fost pentru cei care au apăsat prea mult pedala de accelerație.
În cadrul unei acțiuni pe linia combaterii excesului de viteză şi a depăşirilor neregulamentare pe DN 2 şi DN 17, precum și pe linia respectării legislației rutiere, Serviciul Rutier Suceava şi formaţiunile de profil din teritoriu au constatat 15 infracţiuni, din care 12 alcoolemii și 3 pentru conducerea pe drumurile publice fără permis de conducere sau cu permisul anulat.
Totodată, polițiștii au reţinut 25 permise de conducere şi au retras 10 certificate de înmatriculare.
Relevant este cazul unui tânăr de 23 de ani, din comuna Putna, care a fost surprins de aparatul radar gonind prin Vicovu de Sus cu viteza de 109 km/h, adică cu 59 de km/h mai mult decât limita admisă de lege. El a fost amendat, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării.
Intră acum și în grupul de