Peste cinci zile, Bioenergy va limita din nou cantitatea de caldura furnizata sucevenilor


Intră acum și în grupul de

Imediat după ce vor intra în Noul An, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor primi din nou mai puţină căldură în calorifere, la fel cum s-a întâmplat şi la începutul lunii decembrie.

Anunţul a fost făcut, luni,  de producătorul de energie termică din Suceava, Bioenergy SRL, care a precizat  că mai are combustibili pentru a asigura un regim normal de furnizare a agentului termic doar pentru cinci zile, urmând ca apoi să reducă cu 30 la sută,  cantitatea de energie termică furnizată în sistemul de termoficare.

Directorul Bioenergy Suceava, Vasile Ilie, a declarat, luni, că Primăria Suceava nu şi-a onorat înţelegerea potrivit căreia în data de 29 decembrie va achita un milion de lei ca subvenţie la energia termică pentru luna decembrie, motiv pentru care producătorul de energie termică nu poate achiziţiona combustibilul necesar producerii agentului termic.

El a spus că factura lunii decembrie pentru furnizarea energiei termice se ridică la 4 milioane de lei, iar pentru lunile noiembrie şi decembrie, Bioenergy a consumat 12 milioane de lei pentru achiziţionarea de combustibil (biomasă) pentru funcţionarea centralei, iar firma de distribuţie, Termica SA şi Primăria, au achitat în ultima lună doar 0,6 milioane de lei.

vasile ilie

„Primăria trebuia ca în data de 29 decembrie, conform înţelegerii amiabile, să achite un milion de lei ca subvenţii la energia termică pentru luna decembrie. Noi, pe baza înţelegerii, am contractat biomasă de la furnizorii noştri, care trebuia să ne ajungă până în 15 ianuarie în funcţionarea la capacitatea normală”, a spus Ilie.

El a precizat că primarul i-a comunicat, luni, că nu poate respecta înţelegerea întrucât au apărut alte plăţi suplimentare.

„În aceste condiţii, nu vom putea asigura căldura până la data de 12 ianuarie când s-ar putea relua aprovizionarea cu biomasă. Vom fi nevoiţi ca din 3-4 ianuarie să limităm cantitatea de căldură furnizată şi vom închide unul din cele trei cazane”, a spus Ilie.

El a menţionat că datoriile firmei care distribuie agentul termic, Termica SA, către Bioenergy se ridică la 21 de milioane de lei.

„Acţionarii Bionenergy nu vor asigura furnizarea gratuită a căldurii din banii proprii. Populaţia şi-a plătit datoriile, iar banii sunt cheltuiţi de Termica”, a mai spus Vasile Ilie.

Bioenergy furnizează energie termică la preţul de 116 lei gigacaloria, fiind printre cele mai mici preţuri din ţară.

În prezent, în gestionarea sistemului de termoficare din municipiul Suceava există un blocaj determinat de faptul că firma care asigură transportul şi distribuţia agentului termic, Termica SA, aparţinând Consiliului Local, este în insolvenţă şi este în administrare specială, având mari datorii faţă de producătorul de energie termică, Bioenergy SRL, care reclamă că nu mai are fonduri pentru a achiziţiona combustibilul necesar producerii agentului termic.

Bioenergy a mai închis centrala termică în luna octombrie timp de zece zile, iar la începutul lunii decembrie a funcţionat o perioadă la 60 la sută din capacitate, din cauză că s-au acumulat mari datorii la furnizorii de combustibili care nu mai acceptau să livreze biomasă până când nu achită cantitatea deja livrată.


Intră acum și în grupul de